Prima pagină » Economie » Andrei Spînu: Gazprom, în calitate de acționar majoritar, ne poate oferi o amânare a plății

Andrei Spînu: Gazprom, în calitate de acționar majoritar, ne poate oferi o amânare a plății

de Pogolsa Victor
0 cometariu

Vicepremierul Andrei Spînu spune că este în discuții cu președintele Gazprom, Alexei Miller pentru a obține o vacanță a plăților pentru gazul procurat.

Solicitarea Guvernului de la Chișinău este de amâna cu cel mult o lună plata pentru luna ianuarie, în condițiile în care tariful achitat de cetățeni nu acoperă prețul de achiziție, iar Moldovagaz a acumulat datorii de peste 30 de milioane. Andrei Spînu spune că Gazprom, în calitate de principal acționar al Moldovagaz, ar putea face o concesie în favoarea Republicii Moldova, transmite ObiectivMediacu referire la IPN.
În luna ianuarie Republica Moldova achită un preț de achiziție a gazului de 646 dolari pentru o mie de metri cubi. Tariful de 11,08 lei, cu TVA inclus, pe care-l achită cetățenii pentru gazele naturale a fost calculat la un preț de achiziție de 450 de dolari.

Diferența dintre prețul de achiziție și tarif determină autoritățile de la Chișinău să ceară rușilor o mică vacanță a plăților. Moldovagaz este în incapacitatea de a achita la data de 20 ianuarie, avansul pentru luna în curs.

   „Din cele 63 de milioane care trebuie să fie achitate până la data de 20 s-a reușit acumularea sumei de aproximativ 30 de milioane. 30 – 32 de milioane este diferența pe care Moldovagaz nu va reuși, probabil, s-o acumuleze. Am discutat cu Alexei Miller că situații din astea au mai fost și este logic ca Gazprom în calitate de acționar majoritar, care controlează 65% din acțiunile Moldovagaz, să ofere o vacanță de plată, să ne ofere un termen prelungit până pe 20 sau până la finalul lunii februarie ca Moldovagaz să poată să-și onoreze toate plățile”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

Deși au mai existat precedente când Gazprom a amenințat Republica Moldova cu sistarea livrării gazului, Andrei Spînu spune că problema este una temporară, ce va fi depășită imediat ce prețul gazului pe piața internațională va înregistra un trend descendent.

   „Noi nu vorbim de o incapacitate cronică de plată a acestei facturi, vorbim de o situație foarte concretă, de un deficit de casă care s-a creat din cauza creșterii necontrolate a prețului la gaz pe piețele europene, în decembrie am avut și zile când prețul era 2800 de dolari pentru mia de metri cubi. Moldovagaz va continua să achite avansul, pe măsură ce va colecta resursele. Și în zilele următoare vom discuta. Așteptăm un răspuns din partea Gazprom”, a mai spus vicepremierul.

Potrivit contractului semnat cu Gazprom, Republica Moldova trebuie să achite până la data de 20 a fiecărei luni, costul gazelor naturale consumate în luna precedentă și 50% din costul gazelor consumate în luna curentă. În cazul neachitării plăților, în termen de 48 de ore, Gazprom poate dispune sistarea livrării gazului.

Alte articole

Lasă un comentariu