Prima pagină » Externe » Putin îl ţine pe Scholz la o distanţă de şase metri la discuţiile despre criza ucraineană, la fel ca pe Macron

Putin îl ţine pe Scholz la o distanţă de şase metri la discuţiile despre criza ucraineană, la fel ca pe Macron

de Pavel
0 cometariu

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a aşezat marţi pe cancelarul german Olaf Scholz la capătul unei mese lungi de şase metri la Kremlin pentru convorbirile despre criza ucraineană, aceeaşi poziţie pe care a ocupat-o şi preşedintele francez Emmanuel Macron săptămâna trecută, relatează dpa, conform Agerpres.

Masa albă, acoperită cu sticlă, cu motive florale, a devenit subiect de meme pe internet după ce s-au publicat imagini de la convorbirile dintre Macron şi liderul rus.

 


Foto: (c) Sputnik/Mikhail Klimentyev/Kremlin via REUTERS


Ca şi Macron, Scholz a refuzat să se supună unui test rusesc PCR înainte de discuţii, optând în schimb pentru efectuarea unui test de către un medic de la ambasada germană în avionul său după aterizare, înainte chiar de a coborî din avion.

De aceea, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, distanţa fizică dintre liderii german şi rus va trebui să fie mai mare decât de obicei.

 


Foto: (c) Sputnik/Mikhail Klimentyev/Kremlin via REUTERS


„Dar acest lucru nu va afecta caracterul întâlnirii, conţinutul sau durata”, a spus el. Convorbirile, a adăugat el, vor fi „extinse”.

Alte articole

Lasă un comentariu