Prima pagină » Sport » Novak Djokovic așteaptă decizia guvernului australian, care ar putea să-l deporteze

Novak Djokovic așteaptă decizia guvernului australian, care ar putea să-l deporteze

 Foto: Profimedia Images

de Pogolsa Victor
0 cometariu

Numărul 1 mondial la tenis masculin, Novak Djokovic, așteaptă o decizie din partea guvernului australian în legătură cu anularea vizei sale pentru a doua oară, după ce a fost eliberat din detenția pentru imigranți în urmă cu trei zile, atunci când o instanță a decis că poate rămâne în țară, conform Reuters.
Ministrul Imigrației din Australia, Alex Hawke, trebuie să decidă rapid dacă își va exercita puterea de a anula viza lui Djokovic, având în vedere că primul grand slam al anului în tenis, Australia Open, va începe luni.

De altfel, tragerea la sorți pentru turneu a fost amânată inițial astăzi, în așteptarea unei decizii. Sârbul îl va întâlni în prima rundă pe conaționalul său Miomir Kecmanovic, asta dacă va putea rămâne în Australia pentru a putea participa la tunreu, scrie CNN.

Avocați specializați în imigrație, consultați de Reuters, spun că un posibil motiv de anulare a vizei ar putea fi dacă decizia de a i se acorda viza se bazează parțial sau în întregime pe o anumită întâmplare sau circumstanță care nu mai este valabilă, sau dacă prezența celui care deține documentul reprezintă un risc pentru sănătatea sau siguranța unei persoane, unui grup de indivizi sau comunității australiene.

Unul dintre avocații consultați de Reuters susține că dacă ministrul anulează viza lui Djokovic, o va face cel mai probabil pe aceeași bază pe care a fost suspendată inițial – anume că prezența sa este sau ar putea fi un risc pentru sănătatea, siguranța sau ordinea din comunitatea australiană.

Novak Djokovic a recunoscut, miercuri, într-un comunicat dat publicităţii că a comis o „eroare umană, cu certitudine nu intenţionată”, declarând la sosirea sa în Australia că nu a călătorit în ultimele 14 zile de dinaintea zborulului. Liderul mondial al tenisului masculin a precizat, de asemenea, că „a uitat să relateze despre interviul și şedinţa foto pentru L’Equipe”, evenimente realizate după ce a fost depistat pozitiv cu Covid-19.

Djokovic, în vârstă de 34 ani, se află în centrul unei bătălii juridice de la sosirea sa în această ţară, săptămâna trecută, după ce prezentat o scutire medicală pentru a evita cerinţa de vaccinare obligatorie impusă de autorităţile australiene.

Deși Djokovic s-a conformat cu regulile de derogare medicală de la a fi vaccinat în statul Victoria, pentru a putea participa la Australian Open, în cadrul legislației Commonwealth a statului, sportivul nu poate rămâne doar pe baza unei dispense motivate de infectare. Infectarea cu Sars-Cov-2 nu este considerat motiv suficient pentru exceptarea de la vaccinare.

Djokovic ar trebui să arate dovezi medicale că nu se poate vaccina din cauza contraindicațiilor medicale sau din cauza unei boli severe, inclusiv dacă o persoană a fost diagnosticată cu Covid-19.

Dacă ministrul îi anulează viza, Djokovic va primi „o notă de anulare a deciziei” cu informații relevante și va fi invitat la ministru pentru a contesta revocarea.

Dacă ministrul anulează viza și nu acceptă contestația lui Djokovic, vedeta tenisului se poate reîntoarce în instanță pentru a face apel împotriva legalității puterii de a i se anula viza.

Dacă nu va face acest lucru, sârbul va trebui să părăsească țara, dacă nu, va fi deportat.

Dacă ajunge în instanță, unul dintre specialiștii juridici consultați de agenția de presă spune că este puțin probabil ca sportivul să poată rezolva problema până începe turneul de tenis.

SURSA: Digi24.ro

Alte articole

Lasă un comentariu