Prima pagină » Apărare » Nicu Popescu a avut la Bruxelles, o întrevedere cu Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO

Nicu Popescu a avut la Bruxelles, o întrevedere cu Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO

de Pavel
0 cometariu

În cadrul vizitei la Bruxelles, viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a avut astăzi o întrevedere cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a relatat  Serviciul de presă al MAEIE.

„Am exprimat convingerea fermă a conducerii țării noastre privind necesitatea consolidării securității europene în baza promovării unor abordări cuprinzătoare și incluzive bazate pe principiile fundamentale convenite în comun de statele vizate, cu respectarea drepturilor suverane și intereselor legitime de securitate ale țărilor în parametrii unei gestionări pașnice a tensiunilor”, a menționat vicepremierul Nicu Popescu.

În cadrul discuției, interlocutorii au stabilit punctual pașii ulteriori pentru implementarea obiectivelor Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) pentru anii 2022 – 2023 aprobat recent de guvern, ministerului de externe revenindu-i rolul de coordonator al acestui proces. În context, s-a convenit despre necesitatea de a acționa în direcția realizării programelor practice în domeniile convenite de comun acord și în spiritul neutralității constituționale a Republicii Moldova.

Totodată, oficialul moldovean a apreciat răspunsul prompt și solidaritatea statelor NATO în combaterea pandemiei de COVID-19 și a exprimat recunoștința pentru contribuția generoasă.

„Am conchis în discuția cu domnul secretar general adjunct Mircea Geoană că Republica Moldova va rămâne un partener credibil la consolidarea securității în Europa prin participarea la operațiunea de menținere a păcii KFOR din Kosovo”, a spus șeful diplomației de la Chișinău.

Alte articole

Lasă un comentariu