Prima pagină » Fără categorie » Iurie Reniță// Este Vasile Costiuc mai periculos decât Dodon, Platon, Șor? Nici Chiar așa ! Să vii la 6:30 dimineața acasă, însoțit de vreo 3-4 vlăjgani de peste 2 metri de la CNA în cagule

Iurie Reniță// Este Vasile Costiuc mai periculos decât Dodon, Platon, Șor? Nici Chiar așa ! Să vii la 6:30 dimineața acasă, însoțit de vreo 3-4 vlăjgani de peste 2 metri de la CNA în cagule

de Pavel
0 cometariu

Nimeni nu este și nu trebuie să fie mai presus de lege. Nicio persoană, indiferent că este șef al statului, prim-ministru, ministru al justiției, procuror general, deputat sau cetățean de rând. Mai presus de lege nu poate fi nici liderul partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc, nici procuratura anticorupție și nici cei de la Centrul Național Anticorupție (CNA).

Dacă dl Costiuc a comis ilegalități, atunci să răspundă în fața legii. Ceea ce am văzut astăzi miroase rău de tot, aducându-ne aminte de zilele de vineri din perioada „vojdiului/conducătorului” Voronin sau din una mai recentă – a oligarhului Plahotniuc, toate acestea producându-se din considerente politice.
Nu poate exista nicio justificare pentru orice faptă de corupție, dar să vii la 6:30 dimineața acasă, însoțit de vreo 3-4 vlăjgani de peste 2 metri de la CNA în cagule, depășește orice limită, inclusiv legală. E cumva Vasile Costiuc atât de periculos, corupt și oligarh ca și Plahotniuc, Șor, Platon, Dodon sau alții de teapa lor, este acest Costiuc un criminal care a ucis oameni? Sau poate ii deranjează investigațiile și declarațiile politice ale acestuia, mai ales cele recente? a mai scris Iurie Reniță.
Mai degrabă cei de la procuratura anticorupție și CNA încearcă acum să-și „spele obrazul” pentru lipsa de acțiuni importante pe parcursul mai multor ani, prin gesturile respective încercând să-și justifice menținerea în continuare a acestor structuri vădit ineficiente și cu personal exagerat de mare. Oare aceasta este noua reformă (evident, proeuropeană) a justiției noastre?
N-ar fi mai indicat ca vlăjganii de peste 2 metri de la CNA, împreună cu cei de la SIS, să meargă să aresteze prețurile halucinante la gaze, să mai pună cătușe incompetenței, infantilismului, aroganței, dar și cinismului ce ne înconjoară?
𝗡𝗶𝗺𝗲𝗻𝗶 𝗻𝘂 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘀̦𝗶 𝗻𝘂 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗳𝗶 𝗺𝗮𝗶 𝗽𝗿𝗲𝘀𝘂𝘀 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗴𝗲: 𝗻𝗶𝗰𝗶 𝗖𝗼𝘀𝘁𝗶𝘂𝗰, 𝗻𝗶𝗰𝗶 𝗽𝗿𝗼𝗰𝘂𝗿𝗮𝘁𝘂𝗿𝗮 𝗮𝗻𝘁𝗶𝗰𝗼𝗿𝘂𝗽𝘁̦𝗶𝗲, 𝗻𝗶𝗰𝗶 𝗖𝗡𝗔, 𝗱𝗮𝗿 𝗻𝗶𝗰𝗶 𝗰𝗲𝗶 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘀𝘁𝗮𝘂 𝗶̂𝗻 𝘀𝗽𝗮𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗮𝗰𝗲𝘀𝘁𝗼𝗿𝗮!

Alte articole

Lasă un comentariu