Prima pagină » Politic » Sondaj IMAS: BCS și PAS, la egalitate, partide extraparlamentare în creștere.

Sondaj IMAS: BCS și PAS, la egalitate, partide extraparlamentare în creștere.

de Pogolsa Victor
0 cometariu

 

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, trei partide ar accede-n Parlament, arată datele unui sondaj realizat de IMAS. Astfel, din numărul celor deciși, BCS și PAS, cu 36,1% și, respectiv, 35,2% din numărul celor intervievați, cu Partidul Șor aflat într-o creștere continuă, cu 15,7%. La acest sondaj nu au participat însă și cei din diasporă, transmite ObiectivMedia cu referire la n4.md .

De menționat, că se atestă o creștere evidențiată și la unele partidele extraparlamentare. Astfel Partidul Politic Democrația Acasă creste cu circa 1% față de sondajele anterioare, neprivind la faptul că activitatea sa politică în mare parte este blocată de reținerea liderului acestui partid, Vasile Costiuc.

Totodată, 61% din cetățenii țării cred că acum Republica Moldova este „un pic sau mult mai slabă” comparativ cu anii precedenți. Potrivit sondajului IMAS, 15% cred că țara noastră acum este „mai puternică”, iar 2% cred că este „mult mai puternică”. Sondajul a fost realizat de IMAS în perioada 24 ianuarie – 14 februarie pe un eșantion 1123 de respondenți. Marja de eroare este de +- 3%.

Președintele țării Maia Sandu a coborât pe locul 5 în topul politicienilor pentru care cetățenii dau note pozitive de la 7 la 10. Potrivit sondajului de opinie publică, realizat de IMAS, pe prima poziție rămâne Ion Ceban, cu 48.4%, în scădere cu 4 puncte procentuale comparativ cu luna noiembrie.

Pe lopcul doi este Igor Dodon cu 43%, în creștere cu 4 puncte procentuale. Locul trei este ocupat de Vladimir Voronin cu 42%, la fel cu o creștere de 4 puncte procentuale. Locul 4 este deținut de Ilan Șor, cu 38%, în creștere cu 5 puncte procentuale. Acesta este urmat de Maia Sandu cu 36%, în cădere cu încă 8 puncte procentuale.

Din luna mai, anul trecut, Maia Sandu a pierdut până acum 20 de puncte procentuale.

 

Alte articole

Lasă un comentariu