Prima pagină » Politic » Partidul Politic Democrația Acasă alături de alte partide proeuropene au semnat o DECLARAȚIE comună în legătură cu Ziua Europei

Partidul Politic Democrația Acasă alături de alte partide proeuropene au semnat o DECLARAȚIE comună în legătură cu Ziua Europei

de Pogolsa Victor
0 cometariu

Președintele Partidului Democrația Acasă,  Vasile Costiuc, alături de alți patru lideri politici Proeuropeni au semnat Declarația de susținere a parcursului european.

În opinia partidelor semnatare, numai integrarea deplină și efectivă în UE poate garanta cetățenilor R. Moldova pace, demnitate, siguranță și bunăstare. Semnatarii și-au declarat adeziunea fermă la parcursul european, care implică susținerea, solidaritatea, dar și spiritul critic necesar pentru a corecta, atunci când e nevoie, deciziile și politicile guvernelor în procesul de aderare la UE.

Totodată, semnatarii au formulat drept priorități urgente decuplarea R. Moldova de la monopolurile menținute de Federația Rusă în economie, energie, mass-media, retragerea neîntârziată din Comunitatea Statelor Independente, adoptarea criteriilor de la Copenhaga în funcționarea democratică a guvernării, dar și rezolvarea conflictului din stânga Nistrului printr-o politică curajoasă, transmite obiectivmedia.md cu referire la ziarulnational.md

Alte articole

Lasă un comentariu